Singurătatea m-a ajutat să mă cunosc mai bine
Actualizată în: 15 mar. 2021
Cu toate că voiam să scriu despre altceva astăzi, am ales să vă împărtășesc un lucru pe care l-am învățat, bineînțeles pe pielea mea, pentru că orice scriu pe acest blog sunt învățături extrase din diferite momente prin care am fost nevoită să trec ca să mă dezvolt, nicidecum nu iau anumite subiecte tipice la care le dau "copy, paste "pentru a avea o nouă postare pe blog. Astăzi o să vă povestesc cum singurătatea m-a ajutat să mă cunosc mai bine. Disclaimer!! În acest articol nu încurajez ca oamenii să devină singuratici, ci prin experiența mea vreau să arăt cum ne putem folosi de momentele de singurătate pentru a ne dezvolta.
Multă lume privește singurătatea ca pe ceva de care trebuie să ne ferim, și eu am crezut asta și pe de-o parte e adevărat. Nu consider că este ok să ducem o viață de singuratici deoarece avem nevoie unii de alții tocmai pentru a ne ajuta să trecem cu bine prin diferite momente în fața cărora ne aflăm, dar uneori a sta singur sau a te detașa puțin de tot ce te înconjoară poate fi o terapie pentru minte și suflet.
Acum câteva luni m-am mutat din orașul în care m-am născut, am crescut, m-am dezvoltat și mi-am făcut prieteni. Acest lucru la prima vedere a părut un pas normal și firesc pe care la un moment dat majoritatea dintre noi trebuie să îl facem. Am privit acest moment ca o nouă oportunitate de dezvoltare din toate punctele de vedere, într-un mod matur, fără prea multă dramă deoarece cu cât zburam mai repede din „cuib” cu atât mai repede învățam să îmi țin aripile deschise în zborul prin viață. Ca oameni, suntem creați în așa fel încât să fim capabili să ne adaptăm la tot felul de schimbări, unii mai repede, alții mai târziu. Privindu-mă superficial aș fi zis că m-am adaptat repede la noul mod de viață, dar în momentul în care am realizat că nu voi mai fi ca înainte și că tot peisajul din jur s-a schimbat, m-am simțit ca și când aș pluti în mijlocul oceanului. Încet, nu prea mai aveam tangențe cu majoritatea persoanelor pe care le-am lăsat în urmă și am devenit din ce în ce mai singuratică și de aici povestea devine mai interesantă.
Am încercat să privesc situația asta în diferite feluri: de la momentele de spaimă de a mă complace în starea asta atât de mult încât să devină un lucru pe care să nu îl mai pot controla, până la a privii toată situația ca pe o opirtunitate de-a mă dezvolta, dar până am ajuns la mentalitatea asta, hai să ne întoarcem la momentele de spaimă. De ce îmi era așa frică să stau singură? Lucrul care mă înspăimântă cel mai mult în viață este să nu mai am pe nimeni lângă mine, să nu îi mai am pe cei dragi aproape, să nu mai am un sprijin sau o temelie, un loc sigur la care să mă pot reîntoarce mereu când dau de greu. În perioada în care am fost în depresie (dacă nu știi despre ce este vorba, am un articol dedicat acestui subiect) am simțit cum pierd toate aceste lucruri, și bineînțeles că nu mai doream să revin la timpurile de nesiguranță și frică în care trăiam. Din cauza acestei experiențe, mintea mea a înțeles că singurătatea îmi face rău, dar hai să vă arăt cum am reușit să îmi educ mintea și sufletul ca să nu mai creadă această minciună.
Poate o să vi se pară stupid ce urmează să zic acum, dar primul pas care m-a ajutat să folosesc perioada de singurătate în beneficiul meu a fost să încep să cred că eu de fapt nu sunt singură. Te văd cam confuz, hai să îți explic mai bine! Pe mine mă îngrozea găndul că sunt singură în singurătatea mea, dar în momentul în care am început să cred că de fapt nu sunt deloc singură, frica a început să dispară și am simțit siguranță. Nu mai priveam perioada asta ca pe o povară, ci ca pe un câștig! Și zău că am avut multe de câștigat în perioada asta!
În primul rând, am început să dezvolt o relație de prietenie cu mine. Până acum aveam fel și fel de păreri proaste despre mine, îmi vedeam numai defectele și eram foarte aspră cu tot ce eu însemn. În perioada asta am fost capabilă să văd ce ascundeam în spatele unui munte de defecte...un ocean de calități. Mi-am dat șansa să mă descopăr și să învăț lucruri noi despre mine, ce îmi provoacă durere, ce îmi provoacă bucurie, ce mă face să râd sau să plâng, ce idealuri am în viață, toate aceste lucrui ascunse pentru că nu eram capabilă să stau cu mine. Stai, cum? Ce vrei să spui prin a sta cu tine, Criss? Nu stai mereu cu tine? Bineînțeles că fizic stăm cu noi în fiecare moment, nu îi ca și când ne putem dezlipii de noi, dar ce vreau să spun prin „a sta cu tine” este efectiv momentul în care te conectezi cu eul interior, momentul în care meditezi și îți pui tot felul de întrebări, e ca și când ai vorbii cu tine. Ajungi să descoperi cât de fascinant ești și cât de mult îți place să stai în preajma ta, ascultându-ți gândurile.
În al doilea rând, am reușit să dezvolt o relație mai strânsă cu divinitatea. Poate trebuia să amintesc prima dată de acest lucru deoarece este maxim de important să reușim să ne conectăm cu originile noastre spirituale. Ca să vă explic puțin mai pe înțeles, imaginați-vă că noi ca oameni suntem legați de Dumnezeu ca printr-un tub de oxigen, pentru că toată viața noastră vine de la El. Odată ce încercăm să ne deconectăm de la acest tub observăm că viața noastă începe să își piardă din culori. M-am deconectat de foarte multe ori de la acest tub prin care primeam viață și mai mereu când mă reîntorceam la el eram mai mult moartă decât vie. Sufletul nostru tânjește după acest oxigen, după această sursă care pe lângă faptul că ne ține în viață, ne dă bucurie și energie ca să putem trăi. Stând singură am realizat cât de important este să rămân în continuu conectată cu sursa mea de viață și că m-aș putea lipsii de orice din lumea asta mai puțin de El. Nu ați simțit măcar odată că aveți un gol în suflet pe care nu îl puteți umple cu nimic? Sunteți cei mai de succes oameni, aveți sănătate, aveți bani, aveți o relație frumoasă cu familia sau o viața de cuplu ca în povești, dar totuși simțiți că ceva lipsește. Acel ceva nu reprezintă un lucru palpabil, un lucru pe care îl poți cumpăra cu bani, este dorul sufletului după locul din care provine, dorul de Dumnezeu.
Cum ziceam și la început, singurătatea m-a ajutat să mă cunosc mai bine, m-a ajutat să mă apreciez mai mult și să revin la origini. Chiar dacă nu îl putem vedea pe Dumnezeu fizic lângă noi asta nu înseamnă că nu îl putem simții. Vreau să vă dau mici sfaturi prin care puteți să vă conectați cu Dumnezeu și să vă puteți menține în această stare, lucruri pe care eu le-am făcut și care pentru mine au funcționat de minune.
Îmi cer iertare pentru momentele de ignoranță. Fac acest lucru nu pentru că Dumnezeu e un bătrânel care dă cu bota dacă nu îți ceri iertare de la El, ci pentru că toată vinovăția pe care o simt nu îmi dă voie să fiu liberă și să cred că Dumnezeu m-a iertat de tot ce am făcut rău.
Îmi pun muzică ce mă ajută să mă conectez mai repede cu Dumnezeu. Acest pas nu este neapărat necesar. Poate unii reușesc să facă acest lucru mai bine în liniște, depinde de fiecare cum simte mai în largul său.
Mă deconectez de tot ce înseamnă lumea palpabilă. În acest moment îmi las trupul condus de suflet. Nu încerc să mai am control asupra mea ci să mă rup de tot ce mă poate conturba și să las emoțiile afară. Dacă simți nevoia să plângi, plângi, dacă simți nevoia să râzi și să te bucuri, fă-o! Nu îți construii bariere și nu te teme că ai putea face ceva greșit. Just let it be!
REPETĂ! Această conectare nu trebuie să fie un lucru de moment, trebuie să fie un stil de viață deoarece dacă nu încerci să trăiești în această bucurie, cel mai probabil o să pățești ca mine și o să revii la tubul de oxigen când nu o să ai unde să mergi în altă parte.
Doresc să închei acest articol printr-o încurajare! Fie că treci printr-o perioadă asemănătoare de singurătate în care te simți pierdut sau confuz, nu uita că nu ești nici măcar o secundă singur! Chiar dacă drumul pe care o iei este prea puțin luminat și îți este frică să continui și să mergi mai departe, caută lumina în interior, ridică ochii înspre cer și vei realiza cât ești de aproape de Dumnezeu.