Lipsa de organizare și timpul pierdut

După mai bine de o lună de absență mă așez din nou pe scaun pregătită să aștern pe hârtie gândurile și trăirile mele. Mă simt ca o bunicuță ce șade între nepoții ei povestindu-le pățanii din tinerețe. Sunt atât de multe lucruri la care poți reflecta într-o lună, dar astăzi vreau să mă rezum la două. Probabil motivele principale ce mă împiedică să scriu atât de des precum mi-aș dori, dar totuși nu îmi caut scuze pentru a-mi mângâia conștiința vinovată. Astăzi vorbim despre lipsa de organizare și timpul pe care îl pierdem de pomană.
Poate cea mai mare problemă a oamenilor când vine vorba de a excela într-un domeniu sau altul o reprezintă lipsa de organizare. Dacă sunteți ca mine și vă place să lăsați lucrurile de pe o zi pe alta este important să știți că cel mai probabil nici mâine nu o să faceți treaba pe care o tot amânați. Calea ușoară și delăsarea sunt exact ca drăcușorul ăla ce stă pe umărul stâng și ne șoptește că este total în regulă să nu facem nici azi ceea ce ne-am propus, lucru care în timp devine un obicei și un stil de viață. Toți suntem conștienți că pentru a trăi viața la care visăm e nevoie de multă muncă și dedicare. În momentul în care amânăm lucrurile pe care trebuie să le facem, pierdem timp prețios pe care îl puteam folosi în a ne dezvolta.
Lipsa de organizare și pierderea timpului sunt două surori puse pe fapte rele. Din ceea ce am reușit să experimentez până acum, am întocmit o listă cu cu lucrurile care ne „ajută” să ne aruncăm o grămadă de timp pe geam și care nu ne ajută deloc să ne organizăm activitățile așa cum ne-am dori. Sunt sigură că mulți vă veți regăsi în cele ce urmează.
1. Dormitul mult și până târziu
Aah, somnul, plăcerea mea nevinovată. Pe cât de drag îmi este somnul, pe atât de mult îmi fură din timp. Eu sunt una din acele persoane căreia îi place să doarmă câteva ore bune (vreo 10) și nu se împacă deloc cu trezitul de dimineață. Mă trezesc pe când cocoșul a cântat deja de vreo 30 de ori și realizez că o bună parte din ziua mea s-a dus cu tot cu cheful meu de a face ceva. Promit că mâine o să mă trezesc din timp și că o să fiu mai productivă, dar ce să vezi, nu o să o fac.

2. Telefonul
Nu o să zăbovesc mult pe subiectul ăsta deoarece doresc să ofer un articol special obiectului care îmi bagă cele mai multe bețe în roate când vina vorba de productivitate. Tot ce pot să spun acum despre el este că e exact ca un vampir ce nu se hrănește cu sânge ci cu timpul și energia fiecăruia dintre noi. Este exact o sabie cu două tăișuri: pe de-o parte e o genială sursă de informare și dezvoltare, pe de altă parte ne păcălește să îi oferim toată atenția, timpul și starea noastră de bine...dar asta este o discuție pentru altă dată.

3. Serialele și filmele
O metodă ușoară de a ne relaxa după o zi lungă de muncă este să ne așezăm comod pe canapea la un film sau un episod din serialul nostru preferat, dar știu și eu că „Netflix and chill” înseamnă de fapt maraton de filme/seriale. Și nu am nicio problemă cu platforma de streaming, Doamne ferește, dar îmi amintesc de perioada în care devoram un sezon dintr-un serial pe noapte. Mă puneam la somn când soarele răsărea pe cer și mă mai trezeam la Paștele cailor. Pe lângă ce acest obicei ne fură și timpul și energia, este și foarte nesănătos...fără film diseară :(.

Doar nu credeai că am enumerat toate lucrurile astea ce ne fac rău ca să te las în plop acum? Nu! Am mai întocmit o listă cu lucruri ce mă ajută să fiu o persoană mai organizată și productivă, poate te vor ajuta și pe tine :).
1. Îmi notez toate lucrurile pe care le am de făcut într-o zi
Poate sunt doar eu pentru că îmi place să scriu, dar am realizat recent cât de organizată mă menține o listă cu treburi pe care le am de îndeplinit. Odată ce vizualizez ceea ce am de făcut îmi este mult mai ușor să mă apuc de treabă și să termin tot ce mi-am propus într-o zi.

2. Îmi pun în ordine prioritățile
Am învățat să îmi pun în ordine prioritățile în funcție de importanța pe care o au sau cât de urgente sunt. În așa fel nu neglijez ceea ce contează foarte mult pentru mine, ci îmi gestionez timpul în așa fel încât reușesc să fac tot ce mi-am propus.
3. Nu uit de lucrurile ce mă motivează
Dacă nu dragostea pentru ceea ce fac, ce altceva mă motivează să cobor din pat dimineață ca să mă apuc de treabă? Focul din inima ta pentru un anumit ideal ar trebui să ardă mai tare decât ideea de a renunța sau de a face ceva ce nu te ajută să avansezi în direcția visului tău. Nu uita de motivul care te-a determinat să te apuci de o anumită activitate, căci acel motiv a aprins în tine scânteia ce luminează în întunericul deznădejdii, o scânteie pe care doar tu alegi să o stingi sau să o alimentezi.

„Iubești viața? Atunci nu risipi ca un nesăbuit timpul, pentru că timpul e materialul din care e făcută viața.”- Benjamin Franklin