Ce faci când lucrurile merg prost?
Uneori (deseori) viața poate fi foarte enervantă. În sfârșit lucrurile par să meargă bine pentru tine ca apoi să îți iei un șut în fund și îți amintești cum e să plângi. Ajungi pe culmile gloriei pentru 5 minute ca apoi să te trezești cu fața în pământ. Un roller coaster de emoții în care nu ai mai vrea să intri dar nu ai încotro. Ți se face rău de la schimbările drastice de evenimente și trăiri și ai vrea doar să te oprești și să îți iei o vacanță. Mai și ești înconjurat de oameni care s-au ajuns în viață și acum sunt cei mai mari filosofi ai lumii contemporane. „Totul va fi bine”, îți spun ei și tu știi că așa este pentru că ai trecut și prin lucruri mai grele și ai supraviețuit, dar tot îți vine să îi pocnești în față. Toată lumea este înțeleaptă când lucrurile merg în regulă, dar unde este înțelepciunea când lucrurile încep să se înrăutățească?
Am crescut la fel ca tine cu discursuri de genul că în viață „trebuie să înveți să te descurci” și deseori am ignorat toate sfaturile pe care le primeam pentru că „știam eu mai bine” la vârsta de 14 ani ce înseamnă viața. Nu am avut cea mai fericită copilărie, dar în comparație cu alții care nu aveau nimic, îmi era bine. De multe ori nu am prețuit valoarea banului pentru că nu îl munceam eu ca să înțeleg cât de greu se câștigă. Anii au trecut, am terminat și liceul și am intrat în faza aceea a vieții când sunt nevoită să îmi iau soarta în mâini.
Ajungi la vârsta aceea la care ai tot visat când ai fost copil și îți dai seama că nu e totul așa roz precum credeai. Te bați de gard, încerci să îți croiești viitorul într-o țară care își pierde speranța pe zi ce trece, și acesta e doar începutul. Te trezești în punctul în care ori te duci mai departe la o facultate, ori îți cauți un job. Nu mai știi ce îți dorești și ce ai putea face. Viitorul e imprevizibil și înfricoșător. Oricât de bine încerci să faci lucrurile, tot ți se pare că ceva nu funcționează. Îți este teamă, știu, și mie.
Și totuși ce este de făcut? Am ajuns într-un punct în viață în care am învățat să fiu propriul meu speaker motivațional. Nimeni nu îți înțelege durerea mai bine ca tine și ca Dumnezeu. Am ales să îmi pun speranța în ceea ce poate face Dumnezeu cu viața mea. Trec printr-o fază în care nu știu ce am de făcut cu viața mea, și cred că e ok să fie așa. Sunt bine? Nu tot timpul. Încă mă mai îndoiesc de multe lucruri și mă simt descurajată, dar știu că tot ce se întâmplă este cu un motiv.
Cum să îți pui încrederea într-un „așa zis Dumnezeu” care te lasă să suferi? Bună întrebare! Și eu mă gândeam de multe ori de ce aș mai crede în cineva care nu îmi previne suferința. Când eram mică și învățam să merg cu bicicleta se întâmpla foarte des să cad și să mă lovesc. Chiar dacă mama mea sau frații mei mă priveau căzând mă lăsau să mă ridic singură și să o iau de la capăt pentru că doar așa reușeam să învăț să merg pe bicicletă. Asta nu înseamnă că ai mei voiau să mă rănesc, dar uneori era nevoie să cad pentru a mă ridica. Nu mi-am pierdut încrederea în ei cum nu mi-o pierd nici în Dumnezeu când totul merge prost. Unele lecții suntem nevoiți să le învățăm suferind, și e nașpa, știu, dar va veni o zi în care te vei uita în urmă și momentele în care ai învins vor fi cele mai frumoase amintiri.
Poate nu crezi în Dumnezeu și eu nu sunt aici ca să îți bag pe gât o anumită ideologie a unor oameni spălați pe creier, dar ce pot să îți spun e strict din de am trăit. Și nu am avut mereu încredere în Dumnezeu, am pus deseori la îndoială puterea Sa și am realizat că acesta este cel mai stupid lucru pe care îl pot face. Nu sunt perfectă, nici nu o să fiu și nici nu îmi doresc, poate nici nu sunt în stare să dau sfaturi altora, dar nu vreau să trăiesc cu remușcarea că aș fi putut spune o vorbă bună și nu am zis-o.